Locuitorii din Cocieri către Iurie Leancă: „Susținem procesul de integrare europeană a țării, deoarece nu vedem altă cale pentru ca omul să

 

Prim-ministrul Iurie Leancă, însoțit de vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov,  s-a aflat aseară într-o vizită de lucru în satul Cocieri, raionul Dubăsari, unde a discutat cu primarii și locuitorii din zonă despre problemele lor și, împreună, au fost căutate soluții.

 

„Am venit să vă spun ce facem la Chişinău, ce facem pentru ca procesul de reintegrare să fie accelerat", a subliniat Premierul.

 

Șeful Executivului și-a început vizita la grădinița-creșă, reparată recent cu sprijinul Fondul de Investiții Sociale din Moldova (FISM), care a oferit în acest scop 770 de mii de lei. Tot aici, este reconstruit un bloc cu suportul Uniunii Europene, PNUD și al comunității, în cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de promovare a încrederii". Premierul a promis sprijin și din alte fonduri, după ce administrația instituției a spus că grădinița ar avea nevoie de bani pentru a  schimba sistemul de încălzire. „ Vom crea cele mai bune condiții, astfel încât copiii să se simtă bine la gradiniță", a subliniat Iurie Leancă.

 

Apoi, el a vizitat Centrul de Sănătate, care se află în construcție. În acest scop, Banca Mondială a alocat peste două milioane de lei, iar un milion pentru construirea unei anexe. În cadrul proiectului PNUD a fost cumpărat echipamentul, care va fi adus într-o lună, astfel încât până în toamnă Centrul să fie dat în exploatare.

 

 

Ulterior, Iurie Leancă a trecut pe la liceul  Teoretic „Vlad Ioviţă" din Cocieri, unde studiază peste 290 de elevi. Aici, șeful Cabinetului de miniștri a vorbit despre acțiunile ce ar trebui întreprinse pentru a îmbunătăți situația cadrelor didactice din zonă. Profesorii i-au spus Prim-ministrului că împărtășesc pe deplin ideea de integrare europeană.

 

După întâlnirea cu profesorii, Iurie Leancă a mers la Casa de Cultură, unde a avut o discuție cu locuitorii.

 

„Vizita dumneavoastră este un grăunte de speranţă că noi o să fim auziţi, sperăm foarte mult că dvs., vă cunoaştem că sunteţi un diplomat iscusit, dacă aţi putut convinge o Europă întreagă că suntem demni pentru integrarea europeană, ati putea convinge și Guvernul să schimbe aici lucrurile în bine", au spus unii locuitori.

 

 

În context, Iurie Leancă a declarat că Guvernul este acum axat pe ceea ce contează pentru oameni, în primul rând, o economie dezvoltată, pentru a fi atrase investiții ca să fie oferite locuri de muncă și salarii competitive.

 

„Ne vom urma interesul nostru, care este Uniunea Europeană, pentru că de acolo vine tot sprijinul necesar. Astăzi primim 42 de euro pe cap de locuitor, iar în Estonia sau în Lituania, care au fost și ele republici sovietice, pe cap de locuitor primesc de la Uniunea Europeană 2200 de euro, de aceea că sunt țări-membre și UE le ajută să atingă nivelul mediu. Dacă o să ajungem țară candidată vor veni mai mulți bani - asta înseamnă bani pentru școli, grădinițe, infrastructură, subvenții pentru fermieri. Aceasta este singura cale!", a declarat șeful Executivului.  

 

 

La rândul său, vicepremierul Eugen Carpov a precizat că în ultimii trei ani și jumătate, localitățile din raionul Dubăsari aflate sub jurisdicția Chișinăului, au beneficiat de susținere financiară în valoare de peste zece milioane de lei. „Numai pentru satul Cocieri au fost alocate peste 2,2 mil. de lei din Fondul pentru reintegrare. De exemplu, pentru Cocieri, doar pentru iluminatul stradal avem trei proiecte - în fiecare an, câte un proiect", a precizat  Eugen Carpov.

 

Preşedintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi, i-a mulțumit Prim-ministrului pentru această vizită și susținere: „Sper că problemele cu care ne confruntăm vor fi rezolvate și suntem disponibili pentru o conlucrare permanentă, astfel încât să ne bucurăm de  schimbări pozitive a vieţii fiecăruia dintre noi".

 

La Cocieri, Prim-ministrul Iurie Leancă a mai vizitat tabăra de odihnă „La Popas" și pe soții Avram și Sofia Nirca. Aceștia au 63 de ani de când sunt împreună, formând cel mai longeviv cuplu din localitate.

 

 

 

 

 

 



 

 

 

 



 

 



 

 


 

 

 

 


 

 

 

 

Sursa: gov.md

 


La același subiect

Комментарии (0)

добавить комментарий

Добавить комментарий

показать все комментарии