20 de Accidente Rutiere sau produs pe traseele din tara


Autoritățile au decis crearea unei celule de criză, din reprezentanții mai multor subdiviziuni, care vor interveni în situații de risc generate de condițiilor meteorologice. Potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, în prezent situația este complicată, dar sub control, transmite IPN.










Șeful Serviciului, Mihai Harabagiu, a declarat la o conferință de presă că, la indicația premierului, în cadrul celulei de criză sunt convocați reprezentanții furnizorului de curent electric, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și ai Ministerului Sănătății. Aceștia vor interveni în funcție de gravitatea cazului, iar prioritate vor avea cazurile cu implicarea copiilor sau a bătrânilor.



În prezent de la curent electric sunt deconectate 140 de localități. Traseele locale, naționale și cele internaționale nu sunt blocate. Mai complicată situația este în municipiul Chișinău, unde au cedat mai mulți copaci, iar salvatorii, alături de muncitorii de la „Spații Verzi”, lucrează pentru înlăturarea consecințelor. Totodată, au fost implicate și trupele de carabinieri, în număr de o sută de persoane, și a fost creată rezervă de o sută de persoane din cadrul Academiei de Poliție, care se vor implica în caz de necesitate.




 



Șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pânzari, a menționat că în această dimineață s-au produs 20 de accidente rutiere și au fost înregistrate peste 80 de deteriorări de automobile în urma căderii copacilor. În sectorul Botanica al capitalei, o persoană a ajuns la spital după ce peste ea a căzut o creangă. Totodată, se circulă cu dificultate în direcția Hâncești, Orhei, Dubăsari, dar și în localitatea Troița Nouă din raionul Anenii Noi, spre Căușeni. Pe traseele naționale patrulează circa 120 de echipaje de poliție, iar altele 40 – în Chișinău.



Prezent la conferință, ministrul interimar al agriculturii și industriei alimentare, Iurie Ușurelu, a declarat că în cadrul ministerului a fost creată o comisie de monitorizare și evaluare a pagubelor provocate de condițiile meteo. Preliminar se poate constat că sunt afectate culturile sâmburoase – piersic, cais, cireș, pruna etc. În cazul altor culturi, situația va putea fi examinată după ce vor înceta precipitațiile.




În caz de situații de risc, populația este îndemnată să apeleze la numerele de urgență 901 sau 902.



La același subiect

Комментарии (0)

добавить комментарий

Добавить комментарий

показать все комментарии