Cei care nu vor să meargă după pensie la Poştă, sunt aşteptaţi la bancă

Cei care nu vor să meargă după pensie la Poştă, sunt aşteptaţi la bancă! Foştii clienţi ai Băncii de Economii, care nu doresc să-şi ridice pensiile şi ajutoarele sociale de la Poşta Moldovei, pot alege una dintre şapte bănci autorizate. Casa Naţională de Asigurări Sociale a anunţat, astăzi, că a semnat contracte cu instituţiile financiare, iar cardurile bancare vor fi oferite gratuit. Pentru asta e nevoie doar de un cont bancar.


”Documente necesare este doar buletinul de identitate, pentru oricare din prestaţii. Se adresează la oricare oficiu al băncii”, a afirmat preşedintele CNAS, Maria Borta.

Printre băncile, de la care pensionarii şi beneficiarii de ajutor social pot primi banii, se numără: Victoriabank, Moldova-Agroindbank, Moldindconbank şi EuroCreditBank. Aici pot fi primite toate tipurile de pensii, alocaţiile sociale de stat, indemnizaţia de maternitate, suportul financiar de stat, prestaţiile sociale acordate şomerilor şi ajutorul social.

Operaţiunea de deschidere a contului şi obţinerea unui card bancar este gratuită. De exemplu, persoana care îşi deschide contul în luna septembrie, deja din luna octombrie şi-ar putea primi banii pe card, iar în septembrie va trebui să meargă cu buletinul de identitate la oficiul poştal din localitatea sau sectorul în care locuieşte pentru a-şi ridica banii.

”Fiecare beneficiar îşi ştie data de plată. Şi este foarte bine să nu se ducă înaintea datei de plată şi să nu meargă toţi la data de întâi, pentru că nu la fiecare este data de întâi. Data de plată este stabilită în dosarul de pensionare sau în dosarul de alocaţie sau de prestaţie socială”, a afirmat preşedintele CNAS, Maria Borta.

Până acum, din aproape un milion de beneficiari de plăţi sociale de la Casa Naţională de Asigurări Sociale, doar 28 de mii au depus cereri pentru a fi deserviţi la bănci.

Sursa: canal3.md

La același subiect

Комментарии (0)

добавить комментарий

Добавить комментарий

показать все комментарии