Funcţionarii publici din cadrul Consiliului raional vor face sport

În urmă cu zeci de ani, savanţii defineau drept principalele nevoi ale omului: aerul, apa şi hrana urmate de suita condiţiilor de viaţă decentă. În prezent, se pare că lista trebuie să se completeze de urgenţă prin adăugarea activităţii fizice de orice tip.

Evident toţi facem sport… Cel mai adesea în faţa televizorului unde ne agităm, urmărind cum alţii joacă fotbal, baschet, sau aleargă, înoată, ridică tot felul de greutăţi. După care, obosiţi de atîta efort, ne îndreptăm alene spre pat unde adormim pentru a ne trezi a doua zi spre a purcede din nou sa zăcem pe scaune cîte 8-12 ore prin birouri, cel mai adesea în faţa unui calculator. Ei bine, aşa trec zilele şi viaţa fiecăruia şi, o dată cu trecerea firească a timpului, vin problemele generate de o alimentaţie nesănătoasă, sedentarism şi oboseală mentală. 

Din comoditate şi indolenţă, omul mileniului trei inventează zeci de motive pentru a nu se apuca să-şi mişte trupul periodic de dragul sănătăţii măcar dacă nu din alte raţiuni. „Numai sunt tînăr(a)”, „Nu pot", „M-am îngrăşat”, „Ce o sa zică lumea?”, „Nu am unde”, „Nu am chef”, „Nu am cu cine”, „Nu am timp”… Cel mai adesea invocam că nu avem timp.

Astfel, conform indicaţiei Preşedintelui raionului Dubăsari Grigore Policinschi, funcţionarii publici din cadrul Consiliului raional, de astăzi,  vor avea posibilitatea să se ocupe puţin şi de sănătate, frecventînd sala de sport al  Şcolii raionale sportive din satul Pîrîta.  A fost stabilit ca în fiecare zi de vineri, pe parcursul a două ore, începînd cu  orele 15:00, colaboratorii vor fi încadraţi în diferite exerciţii şi jocuri sportive, stabilite în baza unui program  ce va satisface necesităţile şi posibilităţile fiecărui colaborator în parte.

"În acest context, deviza fiecărui funcţionar public ar trebui să fie "Vreau sa trăiesc sănătos!" pentru ca în felul acesta ne dăm importanţă nouă înşine, dar şi celor la a căror sănătate ţinem", a menţionat domnul Preşedinte Grigore Policinschi.
Ec. Racoveţ
sp. pr. în probleme relaţii cu publicul


La același subiect

Комментарии (0)

добавить комментарий

Добавить комментарий

показать все комментарии