Lucrătorii medicali nu vor mai primi indemnizații de 16.000 de lei

Deși anterior le-au promis, acum s-au răzgândit. Angajații medicali care s-au infectat cu COVID-19 la locul de muncă nu vor mai primi indemnizații unice de 16.000 de lei.


Un proiect în acest sens a fost abrogat, joi 3 septembrie, de către Cabinetul de miniștri, urmând a fi transmis Parlamentului spre aprobare, transmite Canal24.info

"Documentul prevede abrogarea art. VI din Legea nr. 69/2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative este necesară în contextul întreprinderii altor măsuri de protejare a salariaților. 

Astfel, pe parcursul a 4 luni de declarare a stării de urgență, inclusiv în sănătate publică, au fost desfășurate instruiri speciale ale personalului în asigurarea condițiilor de securitate epidemiologică, a fost instituit regim special de activitate în instituțiile publice, asigurată dotarea instituțiilor cu dezinfectanți și măști, instituit spor lunar de compensare pentru munca prestată în condiții de risc sporit pentru sănătate pentru personalul antrenat nemijlocit în acțiuni de prevenire, control și tratare a infecției COVID-19 și majorat salariul personalului medical cu 30% începând cu 1 septembrie curent", se arată în nota informativă a proiectul de lege.

Astăzi însă, în cadrul emisiunii "Președintele Răspunde", Igor Dodon a declarat că nu va aproba schimbarea.

"Deputații nu vor vota astfel de modificare și anularea indemnizației de 16.000 de lei”, a punctat Dodon. 


Комментарии (0)

добавить комментарий

Добавить комментарий

показать все комментарии

Видео-репортажи

показать еще