O zi frumoasă de toamnă, pentru o sărbătoare de suflet - Hramul Satului Doroţcaia

Ne-am
ales de Hramul satului cu o zi frumoasă de toamnă, cu văzduhul îmbibat
de mirosul bucatelor alese şi a mustului  dulce din butoaie. Pe data de
14 octombrie Primăria satului Doroţcaia împreună cu Căminul Cultural
s-au străduit să organizeze o sărbătoare foarte frumoasă, dar şi
diferită de cea din alţi ani. Hramul satului a fost sărbătorit două
zile. S-a hotărît ca prima zi să fie organizat ” Iarmarocul”  de la
orele 8.00 pînă la orele 12.00, care a permis agenţilor economici în
baza unui permis din partea primăriei să-şi realizeze produsele
agricole. Apoi a urmat concertul care a fost unul nemaipomenit, cu
felicitări din partea oaspeţilor de onoare :
Preşedintele
raionului dl  Grigore Policinschi, care a urat locuitorilor dispoziţie
bună, mulţi oaspeţi şi prosperitate atît materială cît şi spirituală.
Deasemenea cu un mesaj de felicitare a venit reprezentantul

Guvernului în teritoriu, dl  Ilie Nevmerjîţchi. Primarul satului
Doroţcaia, dl  Leaşco Andrei la fel a felicitat consătenii , urîndu-le
multă sănătate, voie bună şi o atmosferă plăcută de sărbătoare.


   
La concert  au  evoluat formaţiile din localitate. Cu o colecţie de
melodii a venit formaţia „Inspiraţia” , cele 4 soliste au demonstrat că
sunt foarte talentate , iar conducătoarea artistică dna
Grigorev
Tatiana a ţinut neaparat să remarce ardoarea şi străduinţa cu care
fetele se dăruie muzicii. O formaţie relativ tînără este şi „ Suflet
deschis”, conducător artistic dl  Nicolaev Ion. Membrele formaţiei
interpretează un alt gen de muzică, care poate este străin pentru 
părinţii noştri, însă tînăra generaţie se regăseşte în ea. Formaţia
„Suflet deschis” a  încins publicul, creînd o atmosferă descătuşată şi
plină de veselie. Nu a lipsit de la această sărbătoare mare, cîntecele
populare interpretate de formaţia folclorică „ Nistrenii”. Îmbrăcaţi în
forme populare au interpretat o suită de cîntece
strămoşeşti, aducîndu-ne aminte despre provenienţa neamului nostru, obiceiurile şi tradiţiile moldoveneşti.

   
Lotereia a început la orele 14.00, o acţiune ce şi-a căpătata faima în
timp, deja de ani buni  în această zi locuitorii satului Doroţcaia îşi 
încearcă norocul. Prima zi de sărbătoare s-a încheiat cu o horă  plină
de muzică pe placul tuturor. Centrul satului a fost împînzit de lume,
care dansa şi chiuia, creîndu-le celor mai timizi pofta de a se alipi de
mulţimea  veselă.


   
Trînta şi competiţiile sportive au fost petrecute a doua zi. O ploiţă
mică nu i-a înspăimîntat pe haiducii  din  satul Doroţcaia, din contra
s-au trîntit cu mult entuziasm , deoarece erau motivaţi de premiile mari
( cocoş, iepure, berbec), titlurile de campioni ai satului şi atenţia
fetelor. Premiul mare a fost cîştigat într-o luptă de excepţie de Sajin
Alexandru. Apoi a urmat  fotbalul şi spre seară hora satului. Pentru
prima data s-a organizat hramul satului două zile, după spusele
locuitorilor satului Doroţcaia, acest experiment  le-a reuşit.  „ Am 
primit o placere mare la această sărbătoare, bine că a fost în zilele de
odihnă” spune dna Maria, locuitoarea satului.


                                                                                                           
Natalia Ivanov, corespondent

La același subiect

Комментарии (0)

добавить комментарий

Добавить комментарий

показать все комментарии