Părinți în panică ! Bărbați necunoscuți le ademenesc copiii cu dulciuri și cadouri, pe străzile din CRICOVA

Foto simbol: unimedia.info

Panică printre locuitorii din Cricova. De câteva zile, părinţii se tem să-şi mai trimită copii singuri la şcoală, asta după ce câţiva bărbaţi necunoscuţi ar fi încercat să-i ademenească pe unii elevi, chiar ziua în amiaza mare, lângă instituţia de învăţământ. Despre asta, unii părinţi au povestit pe reţele de socializare, iar ulterior au depus plângeri la poliţie transmite unica.md



Pe marginea acestui caz se acumulează probe, iar oamenii legii încearcă să dea de urmele presupuşilor pedofili. Cu dulciuri, animale de companie sau cadouri. Astfel ar fi încercat câţiva bărbaţi necunoscuţi să-i convingă pe copii să urce în maşinile lor. Cel puţin asta ne-au povestit părinţii elevilor, după ce aceştia au venit speriaţi acasă.

„Pe fetele mele, care sunt clasa a 7-a, chiar le-au urmărit. Vreo zece minute au umblat din urma lor, până acestea au ajuns într-o ogradă şi au reuşit să scape. După asta, aceşti băieţi au ieşit din maşină şi au început să le numească urât, fetele spuneau că păreau a fi beţi sau drogaţi.”



„La 11:30 am aflat despre asta şi am venit imediat la şcoală după copii. Am trei copii la şcoală. Voi veni zi de zi cu ei, o săptămână, două până se va rezolva ceva. Ne este foarte frică, azi foarte mulţi părinţi vor veni după copiii lor. ”



Directoarea liceului, în preajma căruia presupuşii pedofili dădeau târcoale, a spus că a intervenit imediat, iar elevii şi părinţii au fost atenţionaţi să fie prudenţi.



„Am expediat un mesaj în grupul profesorilor, i-am rugat să citească atent şi să vadă cum transmit mai departe informaţia copiilor. Am făcut şi o şedinţă şi din nou i-am avertizat pe toţi cu acest anunţ, iar părinţilor le-am spus că este obligatoriu să îşi aducă copiii şi tot ei să-i ia de la şcoală”, a declarat Liliana Bolocan, directorul liceului „Alexei Mateevici”, Cricova.



Până acum, la secţia de poliţie din Cricova au parvenit două plângeri de la părinţi, iar oamenii legii încearcă să acumuleze probe în acest caz. „Avem un material în baza a două plângeri, precum că în oraşul Cricova ar fi persoane suspecte, posibili pedofili. Materialul este înregistrat şi este în gestiunea sectorului de poliţie. Examinăm şi acumulăm informaţii. În plângeri sunt indicate şi numere de automobile suspecte. Rămâne să le identificăm şi verificăm”, a spus Nicolae Rotaru, şef sectorul de Poliţie Cricova.


La același subiect

Комментарии (0)

добавить комментарий

Добавить комментарий

показать все комментарии