PREȘEDINTELE RAIONULUI DUBĂSARI ÎȘI OBLIGĂ SUBALTERNII SĂ-I LUCREZE PĂMÂNTURILE PE BANII PUBLICI?

PREȘEDINTELE RAIONULUI DUBĂSARI ÎȘI OBLIGĂ SUBALTERNII SĂ-I LUCREZE PĂMÂNTURILE PE BANII PUBLICI? Servitoarele Consiliului raional Dubăsari se spetesc pe pământul preşedintelui raionului, Grigore Policinschi, pe banii statului.

 

S-a dus să-şi lucreze via cu maşina de serviciu, însoţit de şofer şi de o armată de femei de serviciu, care atunci când i-au văzut pe jurnalişti au fugit în tufari. Este vorba despre preşedintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi, scrie Jurnal de Chișinău.

 

 

Într-o zi, în care ar fi trebuit să fie la serviciu, Policinschi se afla la via personală – o moşie de peste trei ha, amplasată la marginea satului Coşniţa, raionul Dubăsari, pe care a cumpărat-o acum trei ani.

Despre faptul că femeile de serviciu de la Consiliul raional lucrează la via președintelui raionului s-a aflat de la unii consilierii, care au vrut să-și păstreze anonimatul.

Ajunși la fața locului, jurnaliștii l-au întrebat pe Policinschi dacă este adevărat ce spun consilierii, precum că-și rezolvă problemele personale în timpul orelor de serviciu, însă acesta s-a înfuriat și a negat acuzațiile.

El nu a stat mult de vorbă, s-a urcat în mașină și a dispărut. La fel au făcut și lucrătoarele. Acestea s-au ascuns între arbuștii din împrejurime. Doar o singură femeie a rămas pe loc și a confirmat că lucrează la consiliul raional.

„Am venit de bună voie, domnul preşedinte nu ne-a obligat, acum sunt în concediu şi fac ce vreau”, a spus ea, refuzând să spună cu cât este plătită de preşedintele raionului pentru o zi la prăşit.

Consilierii raionali susţin că nu e prima dată când preşedintele foloseşte maşina de serviciu şi chiar angajaţii de la consiliul raional în scopuri personale. „Vom cere o explicaţie la şedinţa consiliului raional şi dacă nu se va autosesiza procuratura vom face noi o sesizare”, spun aceştia.

Grigore Policinschi a fost reales în fotoliul de președinte al raionului Dubăsari la alegerile locale din 5 iunie 2011. El a candidat pe listele Partidului Comuniștilor.


Комментарии (0)

добавить комментарий

Добавить комментарий

показать все комментарии