Șefa serviciului de presă al MAI, retrogradată

Șefa serviciului de presă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Alina Zbancă, susține că a fost retrogradată din funcție conform unui ordin emis de către ministrul în exercițiu al Afacerilor Interne, Pavel Voicu, în baza unor anchete de serviciu inițiate cu privire la activitatea ei.

Aceasta explică că la baza ordinului au stat de fapt alte criterii, și nicidecum cele profesionale. Mai mult ca atît, aceasta spune că a fost intimidată de actuala conducere a MAI pentru a demisiona din funcție. În context, comunicatoarea din cadrul MAI anunță că va contesta în judecată respectivul ordin, transmite Canal24.info cu referire la Tv8.md.

„Este o acțiune de intimidare care se întîmplă în interiorul ministerului, totul a pornit de la indicațiile ministrului de Interne, Pavel Voicu, care a decis că nu mai are nevoie de oameni ca mine, sînt mai mulți colegi de la noi, nu doar din comunicare, dar și șefi de subdiviziuni, specialiști din alte domenii, cu care luptă actualmente pentru că nu sînt comozi, pentru că nu împărtășesc aceeași opinie, inclusiv politică, cu ei. Pentru că au avut de fiecare dată opinia proprie și un punct de vedere pe care nu l-au acceptat în perioada guvernării respective și în perioada pe cînd Voicu este ministru de Interne.

Aceste acțiuni au durat ceva timp, timp în care au făcut mai multe anchete în cadrul SPIA, anchete de serviciu pe disciplină, au scos diferite notificări, intrări, ieșiri din curte, pretinse întîrzieri, chestii pe care eu merg să le contest în instanța de judecată. Altceva ei nu au găsit și au inventat tot felul de problemuțe, care nicidecum nu trebuie să facă să retrogradeze un om cu un statut ca al meu la MAI, mai ales că am deținut și funcția de consilier al ministrului”, a declarat Alina Zbancă.


La același subiect

Комментарии (0)

добавить комментарий

Добавить комментарий

показать все комментарии