Sportul nu construieşte caracterul, ci îl dezvăluie

„ Campionii gîndesc în viaţă după următorii termeni: POT, ÎMI DORESC, SUNT” – Dennis Waitley
La data de 22 octombrie a. c., pe stadionul sportiv din comuna Coşniţa s-a desfăşurat Campionatul raional la Fotbal, ediţia 2011. La sărbătoarea recordurilor au fost prezenţi oaspeţi de onoare dna Maria Jimbei, vicepreşedintele raionului Dubăsari, dna Braducean Larisa, director DGÎTS Dubăsari, dl Mihai Bradu, sp. în probleme tineret şi sport, primarii localităţilor, şefii secţiilor şi direcţiilor, consilieri raionali, specialişti în probleme de tineret şi sport din localităţi, agenţi economici şi arbitri care au asigurat exigenţa totală în arbitrare. Tot aici au fost prezenţi şi copiii de la „Concordia”, care au adus cu ei o expoziţie bogată de copturi şi lucruri confecţionate manual. O surpriză pentru jucători au fost fetele din echipa de suport din or. Vadul lui Vodă, invitate de către directorul şcolii sportive s. Pîrîta, 
Vasile Nagalisov. Fetele au încurajat sportivii cu dansuri şi cu zîmbet, emanînd o dispoziţie de joc pentru cîştig. Ceea ce este cultură pentru umanitate este olimpismul pentru sport, ca mai apoi sportul să fie supranumit religie a fizicului. Dna Maria Jimbei, a venit cu un mejaj de salut şi succes pentru sportivi, nu a ezitat să admire expoziţia prezentată de „Concordia”, respectiv a şi cumpărat ceva de a legurii.
Timp de II ore, cît a durat jocul, preţul reuşitei, dedicarea la antrenamente şi determinarea cîştigătorilor s-a petrecut cu succes pentru: primăria Holercani, 
care a ocupat I loc, a primit Cupa transmisibilă şi premiul de 5000 lei; primăria Doroţcaia cu locul II a luat premiul de 4000 lei şi primăria Cocieri cu locul III a luat premiul de 3000 lei. Adversitatea face ca unii oameni să piardă, iar alţii să cîştige. Talentul cîştigă meciuri, dar munca de echipă şi inteligenţa cîştigă campionate. Pentru curaj şi dîrzenie au fost menţionaţi ca „Cei mai buni jucători”, cu a cîte 500 de lei şi diplome pentru portar – Cîrnaţ Veaceslav, s. Holercani; Golgheter – Covalenco Victor, s. Doroţcaia; Înaintaş – Basiul Ştefan, s. Cocieri; Mijlocaş – Lazar Victor, s. Doroţcaia; Apărător – Stepanov Vitalie, s. Coşniţa. 
Campionatul este organizat anual de către Direcţia generală învăţămînt, tineret
şi sport prin intermediul Şcolii raionale sportive şi Asociaţia raională de fotbal. Scopul acestei măsuri este popularizarea fotbalului în rîndurile cetăţenilor din cadrul raionului Dubăsari, ridicării nivelului de pregătire profesioniste a fotbaliştilor, dezvoltării şi promovării culturii fizice , a modului sănătos de viaţă în rîndurile tineretului. Aici au participat echipele primăriilor, Cocieri, Holercani şi Doroţcaia. Cei mai buni jucători vor fi selectaţi pentru formarea echipei raionale de fotbal şi participarea acesteia în Campionatul Republicii Moldova de seniori, juniori şi copii. 
Cheltuielile legate de organizarea şi desfăşurarea campionatului le-a suportat Şcoala raională de fotbal, conform devizului de cheltuieli aprobat de Consiliul raional.

La același subiect

Комментарии (1)

добавить комментарий
    KCO01 Ianuarie 2013, 19:33

    Cine anume a zis ca:''Sportul este religia fizicului''.?

Добавить комментарий

показать все комментарии