AIE va anunţa soluţia de alegere a şefului statului pe 21 septembrie
sasa320 07 Septembrie 2011, 19:16 1 Politic
Liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, a spus că preşedintele va fi ales legal, constituţional şi va fi pus punct crizei constituţionale. „Aş vrea să cred că discuţia a fost sinceră şi Alianţa va activa şi va realiza programul asumat. Sigur că pentru toate acestea este nevoie de stabilitate politică şi ea depinde de stabilitatea politică în AIE. Dar stabilitatea politică în AIE e legată de alegerea preşedintelui şi eu vreau să cred că discuţia va duce la alegerea preşedintelui şi vom realiza programul asumat”, a declarat Mihai Ghimpu.
Preşedintele PL a spus că dacă nu va fi modificată Constituţia se va ajunge la alegeri anticipate. „Noua Constituţie este cea mai bună soluţie. Noua Constituţie nu este nevoie să o avizeze Curtea Constituţională şi conform normei, ea se adoptă în prima lectură de către Parlament şi a doua lectură, la referendum, şi totul e legal şi constituţional”, a declarat Mihai Ghimpu.
Preşedintele Partidului Democrat (PDM), Marian Lupu, a declarat după şedinţă că au fost discutate mai multe posibilităţi referitor la depăşirea crezei politice odată cu alegerea şefului statului, în condiţiile Acordului politic semnat la sfârşitul lui decembrie anul trecut, însă soluţia va fi anunţată pe 21 septembrie.
Preşedintele Partidului Liberal-Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, a spus că preşedintele Republicii Moldova trebuie ales şi va fi ales în strictă conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova. „Am discutat foarte clar paşii care urmază să-i întreprindem, care sunt foarte mulţi şi care trebuie să-i implementăm la nivel de acţiune, fiecare îşi are meseria. Nu am discutat cum va ales şeful statului, atâta doar că urmează să identificăm aceste soluţii. Discuţiile sunt diverse”, a declarat Vlad Filat.
De asemenea, în cadrul şedinţei Consiliului s-a vorbit despre faptul că proiectul Legii bugetului trebuie să intre în Parlament nu mai târziu decât 1 octombrie şi să fie adoptat nu mai târziu decât 5 decembrie. De asemenea, s-a convenit să se înceapă consultările privind politica bugetar-fiscală şi s-a convenit că până la 1 octombrie, potrivit legii, proiectul va fi prezentat Parlamentului. S-a stabilit că sesiunea de toamnă-iarnă a anului curent urmează să înceapă pe 29-30 septembrie.
Sursa: www.info-prim.md
O mare parte din rusi adusi dupa 1812 in Basarabia erau rusii de rit vechi de care Imperiul Rus nu avea nevoie pe priuorpl teritoriu. Reprezentanti ai unei secte conform opiniei priuorplui stat, pe care imperiul i-a exilat pentru a nu-le mai sti existenta.In perioada de industrializare rusii care au fost repartizati in Basarabia, au devenit oameni ce si-au pierdut propriile traditii, legatura cu originea proprie, fiind acceptati astazi cu mari rezerve de rusii din Rusia chiar.O posibilitate unica pentru ei in prezent de a-si gasi o proprie patrie ar fi sa depuna efort pentru integrarea in spatiul romanesc al Basarabiei.Prin negarea indentitatii romanesti a Basarabiei, precum si prin refuzul de a accepta valorile poporului roman, isi rezerva o soarta de adancire a propriei izolari."Mi russkie" in varianta din Moldova nu reprezinta deja apartenenta la popor, ci mai mult o filiatie fata de comunism.