Aniversare în familia unde s-au născut cvintupleți, Vlad Plahotniuc - cumatru!
sasa320 30 Ianuarie 2012, 16:44 0 SocialSărbătoare în familia în care anul trecut s-au născut cvintupleţi. Gemenii au împlinit un anişor, iar cu această ocazie părinţii au dat un chef mare la Glodeni. La petrecere au venit rudele și nașii micuților. Printre cumătri se numără şi vicepreşedintele Parlamentului Vlad Plahotniuc, care a donat familiei salariul său de deputat.
Cu un an în urmă, Tatiana Surugiu a născut cvintupleţi. Din nefericire, doi din cei cinci copii nu au supravieţuit naşterii premature. Pe 29 ianuarie, gemenii Marius, Anastasia și Alexandrina au împlinit un anișor.
Din cei trei gemeni, Marius este cel mai voinic. Născut de un kilogram şi 300 de grame, băiatul a ajuns deja la nouă kilograme. Cea mai mică este Alexandrina. Fata născută de 780 de grame are la un an peste 5 kilograme. Alături de părinţi, micuţii sunt dădăciţi de bunici.
Cheltuielile pentru întreținerea micuților se ridică la peste 7000 de lei lunar. Sumă exagerat de mare pentru familia Surugiu, care pe lîngă tripleți mai are de crescut încă doi copii. Anterior, prim-vicepreşedintele Parlamentului Vlad Plahotniuc a donat familiei la naştere 20 de mii de lei şi salariul său de deputat. La aniversare, Fundația Edelweiss a oferit micuţilor noi daruri, iar între timp, Vlad Plahotniuc a devenit cumătrul părinţilor cu mulţi copii.
Soții Surugiu și cei 5 copii locuiesc în două odăi, într-un cămin din raionul Glodeni.
sursa:www.prime.md
La același subiect
VIDEO/ „Cartierul PDM” din centrul capitalei: Ce se ...
07 Septembrie 2019, 18:34
0
Astăzi, 7 septembrie, are loc Congresul extraordinar al Partidului Democrat din Moldova (PDM). Democrații urmează să decidă cine va prelu...
Vlad Plahotniuc a fost anuntat in cautare internatio...
29 Octombrie 2019, 15:35
0
"Avand in vedere desconsiderarea citatiei emise de procurorii anticoruptie si neprezentarea sa in fata organului de urmarire penala, ceta...