PCRM cere României să-şi stăpînească cetăţenii care uzurpă puterea la Chişinău
sasa320 27 Ianuarie 2012, 07:22 0 PoliticUn grup de deputaţi ai Partidului Comuniştilor a adresat astăzi o scrisoare ambasadorului României la Chişinău, Marius Lazurcă, prin care cer autorităţilor de peste Prut să-şi retragă cetăţenii aflaţi la putere în Republica Moldova. Ei consideră că aceştia uzurpă puterea de stat.
”Cetăţenii care au adus jurămînt României trebuie să-şi amintească de legislaţia ţării de reşedinţă. Rugăm, domnule Lazurcă, să transmiteţi autorităţilor abilitate să retragă supuşii statului român care, prin comportamentul său, au adus prejudiciu ţării noastre. Ne referim la Vladimir Ulinici, cunoscut în Moldova ca Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Parlamentului, Ion Hadîrcă, preşedintele fracţiunii PL, Valeriu Streleţ, preşedintele fracţiunii PLDM, Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale”, a citat deputatul PCRM, Alexandr Petcov, din scrisoare.
Totodată, deputatul comunist atrage atenţia autorităţilor române şi asupra acţiunilor ministrului de interne, Alexei Roibu, care solicită redobîndirea cetăţeniei române.”Orice provocări din partea cetăţeanului Alexei Roibu împotriva protestatarilor paşnici se va răsfrînge implicit asupra statului român”, a punctat Petcov.

Sursa: noi.md
La același subiect
Plecările din PCRM vor continua - declarație
14 Decembrie 2012, 04:16
0
Analistul politic Nicolae Chirtoacă susține că plecarea deputatului Sergiu Sîrbu din PCRM este o manifesta...
Policinschi si campania lui electorala ...
12 Iunie 2015, 15:45
0
Se pare ca ce-i de la PCRM nu au bani pentru Campania Electorala in raionul Dubasari , fiindca de data aceasta Policinschi s-a ales doar ...
Primele rezultate la o secție închisă: Cine a luat c...
15 Noiembrie 2020, 17:26
0
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează despre faptul că secția de vot din Tokyo, Japonia, este prima secție care și-a încheiat acti...