O fiică, dorind să-și bucure mama, i-a cumpărat o saltea nouă pentru patul vechi în care își ducea zilele bătrâneții. Când s-a întors mama acasă, a întrebat-o pe fată ce a făcut cu salteaua veche.
-Am aruncat-o la gunoi, era prea veche. Au luat-o gunoierii. Am zis că e bine ca în sărăcia noastră, măcar la bătrânețe să te odihnești normal.
-Nebuno! În salteaua aia eu țineam ascuns aproape 1mln de dolari. (istorie reală)

În aceeași pornire flămândă, buneii noștri „puneau bani la carnețel”, pierzând totul într-o bună zi.

Lumea spune că trăim în secolul informației, al tehnologiei, al virtualului. Eu cred că, de fapt, trăim în veacul frigiderelor/congelatoarelor.
Niciodată nu am fost mai preocupați să adunăm și să facem provizii decât suntem acum.

În cea mai populară rugăciune a tuturor vremurilor, Isus ne învăța să spunem „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă ASTĂZI”. Noi am deviat, rugându-ne un fel de „pâinea de astăzi, dă-ne-o ÎN TOATE ZILELE”.

Suntem preocupați de rezerve, ne îngrijorăm pentru un mâine, scăpând printre degete un AZI prețios.
Păsările cerului nu-și fac griji pentru ziua de mâine și totuși sunt sătule. Crinii de pe câmp nu se gândesc la veșmântul lor de mâine și totuși au cea mai frumoasă „haină” azi.
Și apoi, cine dintre noi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălțimea lui?

Vrem să cumulăm mult, mai mult, cât mai mult, pentru toate generațiile care o să ne urmeze…și nu pentru că am avea nevoie, ci pentru că undeva înăuntru, ascundem un sac fără fund, gol și cu aere.

Pentru ce avem astăzi, trebuie să mulțumim.

Nu va îngrijorați, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.