Republica Moldova, în TOP 10 destinații ocolite de turiști

Republica Moldova a fost plasată pe locul 9 în topul destinațiilor mai puțin vizitate de turiști, potrivit publicației britanice Daily Mail. În 2013, țara noastră a fost vizitată doar de 96 de mii de turiști.

„În Europa de Est este greu să găsești turism cu un spirit de aventură, multe dintre destinații oferind maxim pentru turiști, dar nu este cazul Republicii Moldova. Situată între România și Ucraina, Moldova nu a avut parte de cele mai bune timpuri după obținerea independenței față de URSS în 1990. Nu s-au schimbat multe de pe timpul războiului civil (războiul din Transnistria n.a.), iar instabilitatea financiară reduc din eforturile de a aduce țara de pe planul secund”, comentează Daily Mail.

Jurnaliștii britanici consideră că Moldova are farmecul său, oferind „o istorie unică, mănăstiri rupestre impresionante, o industrie dezvoltată a vinului, cu excursii disponibile pentru vizitatori”. De asemenea, Transnistria oferă o imagine reală a perioadei sovietice.

Primul loc în topul Daily Mail este ocupat de Kiribati, o țară insulară din Oceanul Pacific, vizitată de 6 mii de turiști. Urmează Montserat, o insulă din Marea Caraibelor, și Niue, țară insulară situată în partea central-sudică a Oceanului Pacific – ambele au fost vizitate de câte 7 mii de turiști anul trecut.

Următoarele poziții sunt ocupate de Liechtenstein (Europa de Vest - 60 de mii de turiști), Anguilla (insulă britanică - 69 de mii), Saint Vincent and the Grenadines (țară insulară în lanțul Antilelor Mici – 72 de mii), Dominica (țară insulară din Marea Caraibilor – 78 de mii), Timorul de Est (țară insulară situată în sud-estul Asiei - 78 de mii) și Palau (țară insulară aflată în Oceanul Pacific – 105 mii de turiști).

 
sursa: jurnal.md foto: dailymail.co.uk  

La același subiect

Комментарии (0)

добавить комментарий

Добавить комментарий

показать все комментарии