Preşedintele raionului Dubăsari în vizită de lucru la Strasbourg

În perioada 27 octombrie - 1 noiembrie 2013, preşedintele raionului Dubăsari, Grigore POLICINSCHI, a întreprins o vizită de lucru la Strasbourg, unde a participat la cea de-a 25-a Sesiune a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei (CALRCoE), în calitatea sa de membru al delegaţiei Republicii Moldova la acest forum European.


Pe durata întregii sesiuni, membrii delagaţiei Republicii Moldova s-au implicat activ în dezbaterea subiectelor discutate în cadrul şedinţelor, cele mai prioritare fiind axate pe replica autorităţilor publice locale şi regionale la criza economică, evoluțiile în domeniul regionalizării şi descentralizării în ţările europene, în contextul aceleiaşi crize, monitorizarea respectării de către ţările membre ale Consiliului Europei a principiilor şi cerinţelor Cărţii Europene a  Autonomiei Locale, incluziunea socială a romilor, accesul migranţilor la piaţa de muncă regională. integrarea prin auto-angajare: promovarea spiritului antreprenorial migrant în municipalitățile europene, etc., reieşind din contextul temei de bază a Congresului din acest an „Europa în criză – provocări pentru democraţia locală şi regională”.

În cadrul acestei sesiuni, pentru prima dată în istoria sa, Carta Europeana a Autonomiei Locale a fost ratificată de către toate cele 47 de ţări ale Consiliului Europei. Acest eveniment s-a desfăşurat oficial în prezenţa Secretarului general al Consiliului Europei dl Thorbjørn Jagland. 


Ca parte a misiunii de monitorizare a Congresului, au fost audiate mai multe rapoarte privind situaţia democraţiei locale şi regionale din: Irlanda, Ungaria, Ucraina, Albania și Danemarca,  precum și un raport privind alegerea membrilor Adunării Avagani din orașul Erevan și altul cu privire la alegerile locale în " fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei". 

Preşedintele raionului Dubăsari Grigore POLICINSCHI a participat şi în cadrul reuniunii Grupului Socialist al Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei, în calitatea sa de al treilea vicepreşedinte al grupului, unde a ţinut un discurs pe marginea măsurilor necesar de întreprins în perioada de criză pentru susţinerea cetăţenilor şi autorităţilor ce activează în condiţii defavorizate, ca exemplu în regim de zone de securitate.

De asemenea dumnealui a luat cuvînt în cadrul dezbaterilor ce au avut loc în cadrul Comitetului de monitorizare pe problemele ce ţin de evaluarea postmonitoring şi importanţa acestora pentru susţinerea autorităţilor publice locale din ţările Consiliului Europei cu practici democratice tinere precum este şi Republica Moldova.

Totodată, tinând cont de problemele cu care se confruntă autorităţile publice locale din  Republica Moldova, care nu sunt auzite de autorităţile publice centrale, un grup de 20 de primari au participat la invitația Consiliului Europei, la această sesiunea unde au organizat o acțiune publică (flashmob) în susținerea democrației şi autonomiei locale din Moldova. Primarii au purtat pancarte cu mesaje care vin în sprijinul noilor prevederi ale Legii Finanțelor Locale, dar și a implementării acestora nu mai târziu de 1 ianuarie 2014, așa cum a promis și s-a angajat anterior guvernarea: ”Da – 2014, Nu – 2015!”; ”Democrația locală în Republica Moldova este în pericol!”; ”Gata cu promisiunile, a venit timpul acțiunilor!” etc.

Timp de o oră, participanții la flashmob au diseminat materiale informative, în care au punctat principalele măsuri care urmează să fie efectuate, astfel încât autorităţile publice locale din ţară să dispună de mecanisme echitabile de finanțare și, implicit, de condiții bune pentru dezvoltare, avînd şi competenţe şi responsabilităţile necesare pe principiile subsidiarităţii funcţionale.

Concomitent, conducătorii locali au avut întrevederi și discuții cu mai mulți oficiali europeni din diverse structuri ale Consiliului Europei, care au luat notă de situația deplorabilă generată de tergiversarea intrării în vigoare a legii. În special, dl Francis Lec, raportorul Consiliului Europei pentru Republica Moldova, a informat delegația Republicii Moldova despre îngrijorarea care există la moment în privința semnalelor negative venite din Republica Moldova în legătură cu modul de realizare a angajamentelor sale fața de Consiliul Europei. În special, dl Lec a menționat că acest subiect a fost dezbătut la ultima ședința a biroului CALRCoE și una din deciziile adoptate a fost de a cere explicații din partea Guvernului Republicii Moldova ca, ulterior, să fie stabilită o vizită de postmonitorizare, în vederea examinării situației și a modului de realizare a recomandărilor Consiliului Europei în domeniul democrației locale. Delegația din Republica Moldova a menționat că descentralizarea este un element primordial al europenizării țării în întregime și le-a solicitat înalților demnitari sprijin în promovarea reformei. 

În urma acestora, Preşedintele raionului a primit invitaţii pentru a efectua vizite de lucru şi schimb de experienţă în unele localităţi din ţările respective. În acelaşi rînd, dl Preşedinte a invitat în vizită de lucru colegii din regiunile date să efectueze vizite de informare în raionul Dubăsari.



În cadrul vizitei la Strasbourg, dl Grigore POLICINSCHI a avut mai multe întîlniri cu colegii din Federaţia Rusă, Polonia, Bulgaria, Germania, Lituania, Austria şi România cu care a discutat diverse probleme ce ţin de stabilirea unor relaţii transfrontaliere dintre unităţile administrativ-teritoriale, schimb de experienţă, susţinere reciprocă pentru proiecte investiţionale, tineret, dezvoltare economică.



Sursa: Consiliul Raional Dubasari



La același subiect

Комментарии (0)

добавить комментарий

Добавить комментарий

показать все комментарии